Oficial italian: „Muncitorii din fabrici trăiesc în Bel Paese, au concediu trei luni pe an”. PROPUNEREA LUI către angajați

Oficial italian: Muncitorii din fabrici trăiesc în Bel Paese, au concediu trei luni pe an. PROPUNEREA LUI către angajați
Publicat: 19/06/2012, 17:03
Actualizat: 19/06/2012, 19:15

Muncitorii angajați la fabricile din Italia își iau concedii trei luni pe an, a declarat un subsecretar de stat din Ministerul Economiei de la Roma, adăugând că aceștia au senzația că treiesc în Bel Paese (Țara Frumoasă), potrivit cotidianului The Guardian.

Cele trei luni de concediu ar include și concediile medicale, însă într-un interviu pentru cotidianul italian La Repubblica, subsecretarul de stat Gianfranco Polillo a afirmat că aceasta nu este întreaga poveste.

„Ne aflăm în Bel Paese, dragul meu prieten. Așa îi spun ei și așa avem de gând să continuăm, obișnuiți cu traiul tihnit”, a declarat Polillo jurnalistului cotidianului La Repubblica.

Bel Paese este un apelativ poetic clasic pentru Italia, cu originea în Evul Mediu. În prezent, este folosit în italiană, dar și alte limbi, ca sinonim pentru Italia, uneori cu tentă ironică.

Polillo a explicat că a ajuns la aceste concluzii împărțind numărul total de ore lucrate la numărul de muncitori.

Oficialul a propus ca fiecare angajat să lucreze în plus încă o săptămână pe parcursul unui an. Efectul ar fi creșterea PIB, aflat în contracție, cu un punct procentual.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea